Campania Există Design de Produs în România a adunat peste 70 de obiecte create de designerii români care au fost expuse în 15 locaţii din Bucureşti: clădiri de birouri, agenţii de publicitate, sucursale de bănci, cafenele sau pub-uri.
Aseară, toată lumea, designeri, obiecte, invitaţi, prieteni, presă şi alţii ne-am strâns în acelaşi loc pentru recepţia colecţiei Design Românesc de Produs, colecţie pe care o puteţi vedea şi voi la parterul complexului rezidenţial Alia (Mareşal Averescu, 7A, Bucureşti). Am pus mai jos câteva poze cu obiectele care mi-au plăcut cel mai mult. Ele sunt mai multe şi de abia aşteaptă să le vizitaţi personal. :)
2Seat. Scaun cu două feţe, design 201 Design Studio. Scaunul este obiectul de mobilier cu care interacţionăm cel mai des. Cei de la 201 Design Studio propun să redescoperim interacţiunea cu acesta: îl întorci şi îl roteşti şi ai un scaun nou.
Pentru tine m-am sinucis, boule - aşa se numeşte scaunul din imagine, design tradiţional românesc reinterpretat.
Scaunele foarte frumoase ale Irinei Neacşu şi-au găsit locul perfect lângă masa de cafea Leaf din oţel OL37, design Alina Turdean şi Anca Trestian. Alte creaţii ale Irinei le puteţi vedea aici.
Am ajuns la piesele mele preferate.Comoda şi masa Wood Skin, modelate cu talent în spiritul designului anilor '60 de către Vlad şi Ioana Boştină de la Arhi Dot Design. Vopseaua albă aplicată pe lemn dă obiectelor o notă dinamică. Lampa de pe masă face parte dintr-o serie creată de Iulian Mosu.
Spectrum Filter este lampa creată de Anca Fetcu este făcută din plexiglas satinat, dintr-o singură foaie de material, îndoită termic. Anca face parte şi din proiectul Bucharest Design Center.
Scaunul de plută Marco, care are şi o masă pe lângă, l-am văzut şi la Leo Burnett şi mi-a plăcut pentru că face parte din seria de obiecte practice pe care mi le-aş pune oricând în casă. Design Dragoş Motica.
Lampa A2, design Atelier A4 este inspirată de pădurile de alge marine. Cele 6000 de frajuri de hârtie sunt puse pe un schelet metalic, iar atunci când este curent în cameră, par că freamătă. Hârtia din care sunt făcute nu îngălbeneşte în timp.
Ansamblu de la Simplexio, iar în fundal lampa design Iulian Mosu şi masa de la Arhi Dot Design. Mădălin Gheorghe şi Radu Procop de la Simplexio spun că piesele create de ei "se află la intersecţia între tradiţiile trecutului şi visurile viitorului, dar afişează o indiferenţă făţişă faţă de normele şi restricţiile amândurora".
Colecţia Twig, design 201 Design Studio, este inspirată de scaunul ţărănesc cu trei picioare. De altfel, forma picioarelor, care aminteşte de rădăcini, simbolizează legătura cu obiectele tradiţionale româneşti. Pe masă este o lampă design Anca Fetcu, iar în fundal se vede Familia Bătz a lui Constantin Alupoaei. Şi, apropo de beţe, beţele albe din dreapta reprezintă un cuier.
Şi, în final, oameni fericiţi, aseară, la expo. Nu uitaţi că oricine poate vizita sau cumpăra obiectele din cadrul expoziţiei. Totul până pe 2 decembrie zilnic între 9 - 22.
Felicitări Bucharest Design Center! La anul sper că ne vedem cu 200 de obiecte.
Foto: Andrei Iliescu.